Președintele României, Nicușor Dan, comite cel mai mare atac împotriva sistemului politic democratic românesc de la mineriade încoace. Tactica lui este identică cu cea a Regelui Carol al II-lea, care a dus la înlocuirea monarhiei constituționale cu un regim de autoritate personală. Astfel, el a deschis calea spre instaurarea dictaturilor care au nenorocit țara vreme de o jumătate de secol.
Împrejurările seamănă foarte mult cu cele din perioada interbelică. Sub pretextul (sau motivul) reprezentat de ascensiunea extremei drepte, șeful statului încearcă să rupă principalele partide printr-o serie de manevre. De exemplu, să numească un premier dintr-un partid democratic principal, fără acordul democratic al conducerii partidului. Nu contează că pe premierul desemnat îl cheamă Alexandru Vaida-Voevod, Gheorghe Tăttărăscu, Adrian Veștea sau Armand Călinescu. De asemenea, desemnează liderul unui partid mic, care nu a câștigat niciodată alegerile, drept prim-ministru. Nu contează că pe acest prim-ministru îl cheamă Octavian Goga sau Eugen Tomac. Personal, îl stimez foarte mult pe domnul Tomac, dar acest lucru este irelevant aici.
Șeful statului speculează nemulțumirile populare legitime apărute în urma măsurilor de austeritate luate în contextul crizei economice. Că sunt numite ”curbe de sacrificiu” sau reduceri bugetare, nu contează; la fel cum nu contează dacă pe prim-ministrul care a luat aceste măsuri îl cheamă Iuliu Maniu sau Ilie Bolojan. Mai mult, prim-ministrul democrat din aceste cazuri l-a ajutat pe șeful nerecunoscător al statului să ajungă la putere.
În contextul în care liderii extremei drepte îi laudă pe dușmanii României, nu contează că pe acești dușmani îi cheamă Adolf Hitler sau Vladimir Putin, iar acești lideri se numesc Corneliu Zelea Codreanu sau Călin Georgescu, apar scandalurile legate de înarmarea României. Că e vorba de Afacerea Skoda sau de Programul SAFE, nu mai contează foarte mult.
Contează ceea ce trebuie făcut: întărirea democrației parlamentare și a sistemului de partide. Și da, monarhia constituțională parlamentară democratică și liberală este infinit mai bună decât sistemele care invocă ”oameni providențiali”.
